Denumire ştiinţifică
Syzygium aromaticum
Denumiri populare (regionale)
Caraboi, cuişoriţă, garoafă, garoafă de câmp, garoafă sălbatică, garofiţă, scaunul-lui-Dumnezeu.
Etimologie
Din limba latină – “clavus”, care înseamnă “cui”, datorită formei condimentului.
Tipologie
Face parte din familia mirtaceelor şi este, de fapt, un arbore.
Provenienţă
Cuişoarele sunt bobocii uscaţi ai unui arbore originar din Insulele Molucce.
Importanţă
Cuişoarele sunt utilizate în alimentaţie, în cosmetică, aromaterapie, ca şi condiment, dar şi cu scop terapeutic.
Istoric
Arborele de cuişoare era bine-cunoscut în Indonezia, venind din celebrele insule ale mirodeniilor, Insulele Molucce. Olandezii au extins cultivarea lor pe alte câteva insule din Arhipeleagul Moluccelor, iar din secolul al XVIII-lea arborii de cuişoare au fost aclimatizaţi şi în alte ţări. Cel mai important producător actual este insula Pemba, care, împreună cu Zanzibarul, face parte din Tanzania. Insula Pemba este în întregime acoperită cu plantaţii de cuişoare, iar mirosul lor poate fi simţit de orice navă care se apropie de insulă. Cuişoarele cresc şi pe alte insule din estul Africii, dintre care cea mai importantă este Madagascar. În Indonezia, producţia de cuişoare a scăzut considerabil după cel de-al Doilea Război Mondial (când ţara era nevoită să importe cuişoare pentru a satisface cererea internă), dar şi-a revenit după 1980 la întreaga capacitate. Cu toate acestea, doar o cantitate mică este exportată, majoritatea producţiei de cuişoare fiind folosită la aromatizarea ţigaretelor.
În China, cuişoarele erau folosite nu numai culinar, ci şi ca deodorant: oricine avea cinstea unei audienţe la împărat mesteca nişte cuişoare înainte, pentru a preveni mirosurile nedorite. Arabii au adus cuişoarele în Europa în timpul romanilor, când erau extrem de scumpe. Când europenii au descoperit, în sfârşit, insulele producătoare de cuişoare, au depus eforturi enorme pentru a asigura o aprovizionare constantă. Indonezia foloseşte cca. 50% din producţia mondială, pentru ţigarete parfumate cu cuişoare, numite ”kretek”, foarte populare în această parte de lume. Este imposibil de menţionat toate bucătăriile în care se folosesc cuişoarele. Sunt iubite de chinezi, joacă un rol important în Sri Lanka, sunt foarte folosite în bucătăria moghul din nordul Indiei, sunt foarte populare în întreg Orientul Mijlociu şi în multe ţări arabe din nordul Africii. În toate aceste ţări sunt utilizate mai ales în mâncărurile cu carne şi în orez. În Etiopia, cafeaua este adesea aromată cu câteva cuişoare.
În Europa, cuişoarele sunt folosite mai puţin, aroma lor puternică nefiind pe deplin apreciată. Sunt folosite la prepararea anumitor tipuri de dulciuri, alături de scorţişoara şi nucşoară.
Multe amestecuri de condimente conţin cuişoare. Ele sunt esenţiale, însă, în prepararea de ”cinci arome” în China şi apar frecvent în variantele de praf de “curry”. Sunt esenţiale în ”garam masala” în India şi ”baharat”, ”ras el hanout”, ”galat dagga” şi ”berbere” în nordul Africii, în clasicul amestec francez ”quatre epices” şi în sosurile “mole” din Mexic. Celebrul sos Worcester este şi el dominat de aroma de cuişoare (alături de usturoi, tamarind, paprika, extract de peşte, sos de soia, oţet, sare).
Aria de răspândire
Este cultivat mai ales în Asia şi Africa.
România
Nu avem o tradiţie în cultura de cuişoare, mai ales că e nevoie şi de un anumi tip de climă pentru acest arbore, dar se pot încerca culturi de ghiveci – cu menţiunea că în general creşte foarte înalt, dacă este lăsat să se dezvolte pe deplin.
Partea utilizabilă
În fitoterapie sunt utilizaţi bobocii uscaţi (de fapt, acestea sunt cuişoarele) şi uleiurile volatile extrase din ei şi din frunze.
Particularităţi
Arborele de cuişoare este veşnic verde şi atinge înălţimi de până la 14 m.
Mod de cultivare
Se pliază pe cultura arborilor fructiferi, mai ales a celor exotici, proveniţi din spaţii asiatice sau africane.
Terenul
Creşte pe sol bogat în nutrienţi, cu umiditate medie.
Înmulţire
Prin seminţe sau altoi.
Îngrăşăminte
În funcţie de sol, se recomandă oricum cele organice.
Utilaje
Dacă se plantează în ghiveci, este necesară pregătirea / afânarea solului, dacă se va planta în grădină, se lucrează pământul conform cerinţelor pentru pomi fructiferi.
Plantare
Se plantează în ghiveci sau în locul definitiv din grădină, prin îngroparea seminţelor sau aşezarea puietului în groapă nu foarte adâncă.
Întreţinere şi îngrijire
Dată fiind clima de unde vine, este nevoie să fie protejat iarna, în special, din cauza îngheţurilor puternice.
Mod şi perioadă de recoltare
Recoltarea şi uscarea cuişoarelor au nevoie de un sezon cald şi uscat. Cuişoarele se culeg manual înainte ca bobocii să se deschidă şi apoi sunt uscate pe rogojini de palmier sau scânduri de lemn.
Condiţii de păstrare
Sub forma de pudră îşi pierd repede mirosul şi gustul, aşa că se pot păstra întregi şi măcina când e nevoie de ele. Fiind foarte tari, sunt greu de măcinat în mojar, asa că este recomandabilă folosirea unei râşnite electrice. Depozitarea lor se face în containere etanşe, la adăpost de lumină, umezeală şi aer. Cuişoarele întregi rezistă în condiţii optime cam un an de zile, dacă sunt depozitate într-o cutie închisă şi într-un loc răcoros şi întunecat, în timp ce pudra de cuişoare, în aceleaşi condiţii, rezistă cam jumătate de an. Dacă doriţi însă să prelungiţi durata de viaţă optimă, atunci frigiderul este soluţia câştigătoare, în zonele laterale cu sertare.
Reacţia la condiţiile de mediu
Arborele de cuişoare creşte în climat tropical, cel mai bine în vecinătatea mării.
Beneficii pentru organism
Sunt folosite pentru acţiunea lor stomahică şi antiseptică, antioxidantă, vermifugă, anestezică.
Compoziţie
Planta conţine tanin, ulei eteric, eugenol (are proprietăţi antiseptice), diferite săruri minerale.
Sfaturi de consum
Fiind bogate în mangan, dar şi în alţi nutrienţi de bază, cuişoarele nu trebuie să lipsească din bucătărie, în categoria condimentelor sănătoase, nu doar gustoase, pentru viaţa de zi cu zi.
Utilizare în alimentaţie
Gustul iute – aromat le indică pentru supe şi la ciorbe, însă doar dacă înfigeţi cuişoarele într-o ceapă mare care se fierbe apoi cu supa sau cu ciorba şi la final le scoateţi, cu tot cu ceapă. Puteţi apoi prepara o specialitate cu arome indiene dacă adăugaţi pudra de cuişoare la o mâncărică din ceapă, usturoi şi tofu. Şi gustul compoturilor poate fi îmbunătăţit dacă veţi pune pudra de cuişoare în momentul preparării. În fine, pudra de cuişoare se foloseşte intens în aromarea mai multor tipuri de prăjituri, tarte, checuri, cozonaci sau chiar torturi.
Tratamente cosmetice sau recomandări medicale
Cuişoarele au proprietăţi antiseptice, stomahice, tonice, sudorifice. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare, în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal, ca tonic în caz de oboseală, pentru combaterea durerilor de cap.Uleiul de cuişoare este folosit, mai nou, în combaterea durerilor şi inflamaţiilor reumatice, în gingivite şi stomatite, în tratarea rănilor, arsurilor, plăgilor.Ceaiul de cuişoare este eficient în tratarea guturaiului şi a gripei. Pentru a potenţa efectele acestui ceai, se combină cu alte plante aromatice. Cuişoarele au din ce în ce mai mare importanţă şi în aromoterapie. În practica obişnuită, cuişoarele se asortează nu numai cu alimentele, dându-le un gust bun, ci şi cu vinul fiert, realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. Uz intern: astm, afrodiziac, balonări, boli infecţioase, dizenterie, colite diverse (în special cea de putrefacţie), disfuncţii biliare şi stomacale, gripă, parazitoze diverse, vomă (sub formă de infuzie sau tinctură). Uz extern: halena, dureri dentare, înţepături de insecte (se mestecă, se fac infuzie şi cataplasme).
Industrii
Alimentară, farmaceutică, medicină populară, industria tutunului
Diverse
Taguri: Cuişoare, cum creste cuişoara, despre Cuişoare, proprietati cuişoare, Syzygium aromaticum, tratamente cosmetice, tratamente naturale reumatism, Uleiul de cuişoare
2503 Articole in total
